Israel: complot binevenit împotriva lui Bibi

Ar urma, conform procedurilor, dizolvarea Parlamentului (Knessetul poate fi dizolvat de președintele statului, la cererea primului ministru) și un scrutin, probabil în luna martie.

După demiterea ministrului Lapid, președintele partidului de centru Yesh Atid („Există un viitor”), au demisionat și ceilalți miniștri ai formațiunii – ministrul Educației, al Bunăstării (chiar așa!), al Sănătății și al Științei.

Yair Lapid (fost jurnalist) și doamna Tzipi Livni (liderul partidului Hatnuah – „Mișcarea”) conduc două partide noi, înființate în ultimii ani, al căror electorat e alcătuit preponderent din reprezentanții laici ai clasei de mijloc. Amândoi au fost acuzați, în binecunoscutu-i stil apocaliptic, de premierul Netanyahu, liderul dreptei, de… complot și puci. „N-am să mai tolerez o opoziție în interiorul Guvernului!”, a tunat Bibi, în conferința de presă de aseară. „N-am să tolerez miniștri care, din interiorul Guvernului, atacă politicile guvernamentale și persoana care conduce Executivul!” (persoana care conduce Executivul e Netanyahu însuși, care, în momente de mare tensiune, vorbește despre sine la persoana a treia). Însă complotul împotriva căruia și-a exersat retorica îi cade cum nu se poate mai bine.

Faptul că atât Livni cât și Lapid s-au exprimat, nu o dată, critic la adresa Guvernului din care făceau parte, e adevărat. După cum adevărat e și faptul că această ultimă criză a fost determinată de divergențele din jurul proiectului legii pentru naționalitate, susținută de Benjamin Netanyahu, lege care consfințește Israelul ca stat al evreilor (subiectul merită dezvoltat, în zilele următoare).

Favoritul anticipatelor e actualul prim ministru, acesta fiind și motivul pentru care le declanșează acum. Dar nu e favorit pentru că majoritatea israelienilor ar fi mulțumiți de politicile sale socio-economice sau de abordările sale în planul politicii internaționale, ci pur și simplu fiindcă Bibi nu are un contracandidat redutabil. Două opreliști îi stau în cale, înainte de a se reîntoarce la Beit Rosh HaMemshala (reședința oficială a premierului) și nici unul nu se referă la severa scădere a popularității în sondaje, de la 77 la sută, la începutul lui august, la 38 la sută, la sfârșitul lui noiembrie. Prima opreliște e legată de situația internă și externă a Israelului: pe de o parte, încetinirea ritmului de creștere economică și creșterea alarmantă a costului vieții, pe de altă parte, izolarea internațională a țării, blocarea procesului de pace cu palestinienii și relațiile cu Statele Unite, mai reci ca oricând. A doua opreliște privește sistemul electoral israelian, în care președintele – (Reuven Rivlin nu e tocmai un prieten al lui Netanyahu) – desemnează, după o consultare cu liderii partidelor parlamentare, persoana care urmează să alcătuiască Guvernul (nu obligatoriu membru al formațiunii care a obținut cele mai multe voturi). Premierul desemnat trebuie să-și prezinte platforma în Knesset, cu care să câștige votul de încredere.

Ultima și cea mai dură lovitură de imagine dată lui Beniamin Netanyahu – care vine ca o confirmare cruntă a relațiilor sale cu cu țări din Uniunea Europeană (excepție face încă, din motive binecuvântate, Germania doamnei Merkel) – este recunoașterea simbolică în Camera Inferioară a Parlamentului francez a Statului Palestina. Deși aceasta nu presupune nici o obligație pentru Guvernul de la Paris, este cea mai severă atenționare adusă politicii de temporizare a păcii, operă a carismaticului Bibi.

Am spus-o în repetate rânduri, explicând și de ce: cu Netanyahu în capul Guvernului, în ciuda strădaniilor (părtinitoare ale) Secretarului de Stat John Kerry, în ciuda pateticei sale navete Washington-Ierusalim-Ramallah, pacea israeliano-palestiniană (cheia majorității conflictelor din regiune) va fi amânată periculos de mult.